Budapesta, luni, 10 iunie 2019 (MTI) - Péter Szijjártó, ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, s-a consultat din nou, luni, prin telefon, cu Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe al României, în privinţa situaţiei din Valea Uzului, se arată într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI de către departamentul de presă al ministerului ungar.

Teodor Meleşcanu l-a informat pe Péter Szijjártó că, la solicitarea prim-ministrului României, cimitirul din Valea Uzului va intra în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, iar şeful diplomaţiei ungare a luat la cunoştinţă acest fapt, se arată în comunicat.

Péter Szijjártó a solicitat omologului său român să înceapă, cât mai curând posibil, consultările dintre departamentele abilitate pentru îngrijirea cimitirelor militare ale celor două ministere pentru a restabili ordinea, în conformitate cu obligaţiile bilaterale şi internaţionale.

Cei doi miniştri au subliniat şi au confirmat necesitatea unei soluţii paşnice.

În comunicat se arată că Ministerul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior se află, de asemenea, în contact permanent cu UDMR, cel mai mare partid maghiar din România.

Maghiarii din Transilvania au aflat la sfârşitul lunii aprilie că Primăria Dărmăneşti a amenajat, în mod arbitrar, o solă românească în cimitirul maghiar din Primul Război Mondial, unde au amplasat un monument. În cursul zilei de joi, mii de români au sosit la cimitir pentru a participa la sfinţirea monumentului. Secuii au încercat să împiedice acest lucru printr-un lanţ uman, dar românii au năvălit cu forţa în cimitir.

bpt – MTI | 10 iunie 2019

0
0
0
s2smodern

© 2019 - 2020 - uz-volgye.ro | valea-uzului.ro | Editor

 

Acest site utilizeaza cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea utilizarii acestor cookies. Pentru mai multe informatii va rugam sa accesati "Politica Cookies".