Valea Uzului, cimitirul militar – 12 mai 2019Cluj-Napoca, marţi, 5 noiembrie 2019 (MTI) - Motivele pentru care prefectul judeţului Bacău a atacat în instanţă hotărârile pe care Primăria Dărmăneşti le-a luat în privinţa cimitirului militar de la Valea Uzului, sunt incertitudinea situaţiei juridice şi lipsa avizelor necesare pentru înfiinţarea parcelei româneşti şi a monumentului.

Instituţia Prefectului Judeţului Bacău a răspuns, marţi, la o întrebare adresată de agenţia ungară de presă MTI, şi a confirmat informaţia transmisă de Consiliul Judeţean Harghita potrivit căreia la data de 11 octombrie, Prefectura Bacău a atacat în contencios administrativ mai multe hotărâri ale Primăriei Dărmăneşti. Pe de-o parte hotărârea nr. 29 din luna martie, prin care cimitirul militar a fost mutat din domeniul privat în domeniul public al oraşului, respectiv hotărârea nr. 48, prin care a dorit să corecteze problemele de formă ale hotărârii anterioare. Pe de altă parte a atacat şi autorizaţia de construire pe care primăria a eliberat-o pentru sine, în vederea construirii parcelei româneşti şi a ridicării monumentului.

În răspunsul transmis agenţiei MTI, Prefectura Bacău a enumerat şi motivele principale pentru care s-a adresat instanţei. Prefectul a menţionat în primul rând lipsa avizului Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), precum şi a celei necesare a fi eliberate de Ministerul Culturii. În acest sens, a citat din legislaţia în domeniu: autorizaţiile de construire eliberate fără autorizări din partea autorităţilor de stat enumerate, "sunt nule de drept".

Prefectul a menţionat, de asemenea, că în documentaţia depusă pentru eliberarea autorizaţiei de construire, Primăria Dărmăneşti nu a făcut dovada dreptului real de proprietate asupra terenului. A specificat, totodată, că primăria a eliberat autorizaţia de construire pentru modificarea cimitirului la 17 decembrie anul trecut. În schimb, hotărârea cu privire la trecerea terenului acestuia în proprietate publică s-a făcut la peste trei luni după acest moment. În plus, o hotărâre de guvern din 2010 a specificat că acest teren este în domeniul public al comunei Sânmartin. Prefectul a menţionat şi faptul că limita administrativ-teritorială al oraşului Dărmăneşti (judeţul Bacău) şi comunei Sânmartin (judeţul Harghita) este în litigiu. Răspunsurile oferite MTI au fost semnate de Valentin Ivancea, care ocupă funcţia de prefect al judeţului Bacău, de la sfârşitul lunii septembrie.

Fostul prefect, Maricica Luminiţa Coşa i-a dat primarului din Dărmăneşti un ultimatum cu privire la ambele cazuri, solicitându-i să restabilească legalitatea, însă nu a înaintat acţiunile în contencios administrativ, deşi edilul nu a respectat solicitările sale, iar termenul-limită a expirat.

bpt – MTI | 5 noiembrie 2019

0
0
0
s2smodern

© 2019 - 2020 - uz-volgye.ro | valea-uzului.ro | Editor

 

Acest site utilizeaza cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea utilizarii acestor cookies. Pentru mai multe informatii va rugam sa accesati "Politica Cookies".