Procesul care va decide judeţul de care aparţine teritoriul satului Valea Uzului va începe la Miercurea CiucCluj-Napoca, joi, 25 februarie 2021 (MTI) - Potrivit deciziei Înalţii Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, prima instanţă în care se va dezbate dacă teritoriul localităţii Valea Uzului aparţine de judeţul Harghita sau de judeţul Bacău va fi Tribunalul Judeţului Harghita.

Despre decizia curţii supreme a scris, joi, portalul transilvănean Székelyhon.ro. Potrivit legii, aşezarea depopulată aflată la graniţa dintre judeţe face parte din comuna Sânmartin din judeţul Harghita, însă Primăria Dărmăneşti din judeţul Bacău a luat în posesiune şi a intabulat în favoarea sa o parte a teritoriului aşezării - printre care şi zona în care se află cimitirul militarilor căzuţi în Primul Război Mondial, care a făcut obiectul unor dispute aprinse.

Procesul cu privire la trasarea limitei dintre judeţe a fost demarat anul trecut, de localitatea Sânmartin, care a solicitat instanţei să traseze limitele dintre cele două localităţi şi cele două judeţe, în baza legii din 1968 prin care au fost înfiinţate judeţele din România. Legea spune că aşezarea Valea Uzului face parte din comuna Sânmartin. Potrivit cererii de chemare în judecată, atunci când, în 1998, a fost efectuată cadastrarea teritoriilor aparţinând de localitatea Sânmartin, localitatea Valea Uzului, cu cele 77 de hectare care aparţin de aceasta, nu a făcut parte din caietul de sarcini elaborat de Oficiului de Cadastru din Judeţul Harghita. La preluarea lucrării, primarul din Sânmartin a menţionat în scris acest lucru. Oficiul a explicat eroarea prin faptul că nu a existat suficient timp la dispoziţie, astfel că Valea Uzului nu a fost cadastrată. Punctul de vedere al primăriei este că documentaţia nu are nicio valoare legală, din moment ce este greşită.

Cererea de chemare în judecată a fost depusă la Tribunalul Judeţului Harghita, însă acest lucru nu a fost pe placul comunei Dărmăneşti, care consideră că teritoriile satului Valea Uzului aparţin de ea, şi nici pe placul Consiliului Judeţean Bacău. De aceea, aceştia i-au solicitat instanţei să stabilească cine are competenţa teritorială să dezbată cazul.

După ce anul trecut, cererea lor a fost aprobată, dosarul a fost transmis Tribunalului Judeţului Bacău. Cei din Sânmartin au făcut acelaşi lucru şi au cerut instanţei din urmă ca, din moment ce nu are competenţa teritorială să dezbată cazul, să solicite curţii supreme să desemneze instanţa care va judeca procesul.

Iniţiatorii se aşteptau la desemnarea unui loc neutru, scrie portalul Székelyhon, însă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a hotărât, marţi, ca procesul să aibă loc la Tribunalul Judeţului Harghita. Astfel, dezbaterea asupra apartenenţei exacte a teritoriului satului Valea Uzului va avea loc la Miercurea Ciuc.

bpt – MTI | 25 febriarie 2021

Foto: Valea Uzului, 6 iunie 2019 – © Toró Attila

0
0
0
s2smodern

© 2019 - 2023 - uz-volgye.ro | valea-uzului.ro | Editor

 

Acest site utilizeaza cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea utilizarii acestor cookies. Pentru mai multe informatii va rugam sa accesati "Politica Cookies".