Cluj-Napoca, marţi, 30 aprilie 2019 (MTI) - Preşedintele UDMR, Hunor Kelemen i-a cerut marţi, prin intermediul unei scrisori, premierului român Viorica Dăncilă să oprească, pe cale adminstrativă, transformarea cimitirului militar din Valea Uzului, până la clarificarea situaţiei.

Informaţia a fost transmisă prin intermediul buletinului informativ al Uniunii, de marţi. Hunor Kelemen consideră intolerabil politic, ilegal din punct de vedere administrativ că a fost realizată parcelarea mormintelor destinate soldaţilor români în cimitirul militar austro-ungar din Primul Război Mondial, aflat la marginea Ţinutului Secuiesc, în Valea Uzului, fără a cere permisiunea proprietarului cimitirului, Consiliul Local al comunei Sânmărtin. UDMR a informat: protestează împotriva demersului, pe care îl consideră ilegal şi pângăritor.

„Toată lumea are dreptul de a amenaja un loc memorial şi să comemoreze, însă avem convingerea fermă că nicio înfiinţare de loc memorial sau comemorare nu poate aduce atingere sensibilităţii sau demnităţii unei comunităţi", a declarat Kelemen, prin intermediul buletinului informativ.

Marţi şi Partidul Civic Maghiar (PCM) a protestat împotriva transformării cimitirului militar din Valea Uzului. Acesta consideră amestecul un gest profanator şi care falsifică istoria, în urmă căruia dispare cu totul „unul din ultimele simboluri ale rezistenţei şi dăinuirii naţionale".

PCM a anunţat: au informat în scris secretarul de stat de resort din cadrul Ministerului ungar al Apărării despre cele întâmplate, cerând respectarea prevederilor înţelegerii dintre România şi Ungaria. Partidul a mai comunicat că în acest caz se aşteaptă la măsuri concrete din partea UDMR şi a Consiliului Judeţean Harghita şi îşi asumă un parteneriat cu Uniunea în luarea unei poziţii ferme.

Presa maghiară din Transilvania a relatat, în baza informării, şi fotografiilor realizate de către Asociaţia "Székely Virtus"- de păstrarea tradiţiilor, despre faptul că Primăria Dărmăneşti (Bacău) a decis, în mod unilateral, amenajarea unui loc memorial pentru soldaţii români căzuţi în Primul şi cel de Al Doilea Război Mondial în cimitirul militar al soldaţilor austro-ungari căzuţi în Primul Război Mondial, care, adminstrativ, aparţine de comuna Sânmartin. În urma intervenţiei, au fost amplasate 52 de cruci din beton şi o cruce ortodoxă de mari dimensiuni, tot din beton, în cimitirul îngrădit unde se odihnesc 600 de soldaţi ai monarhiei austro-ungare. Primăria Dărmăneşti a anunţat pentru data de 17 mai inaugurarea locului memorial dedicat soldaţilor români.

În valea râului Uz, Armata Maghiară a purtat, atât în Primul Război Mondial, cât şi în cel de-Al Doilea Război Mondial, bătălii sângeroase cu Armata Română, care a fost susţinută de forţe din Rusia şi din Uniunea Sovietică. Cimitirul militar din Valea Uzului este cel mai mare şi mai important memorial din Harghita, care este dedicat Primului Război Mondial. În 1994, în cimitir a fost ridicat şi un monument dedicat militarilor maghiari căzuţi în zonă în cel de-Al Doilea Război Mondial, aici având loc, la data de 26 august a fiecărui an, comemorări de mare anvergură.

Din punct de vedere administrativ, localitatea Valea Uzului aparţine de comuna Sânmartin din judeţul Harghita, care se află la 33 km distanţă, dar este mai aproape de Dărmăneşti aflat la 25 de km. Ultimul locuitor al aşezării s-a mutat de aici în anul 2017.

gry | MTI – 30 aprilie 2019.

 

0
0
0
s2smodern

© 2019 - uz-volgye.ro | valea-uzului.ro | Editor

 

Acest site utilizeaza cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea utilizarii acestor cookies. Pentru mai multe informatii va rugam sa accesati "Politica Cookies".
Accept Declin